După 32 de ani de la procesul trucat al lui Nicolae Ceaușescu și manipularea abjectă de către noua securitate și discipolii ei, iată-ne în situația în care cei mai mulți dintre români nu-și mai pot plăti facturile dublate, triplate sau chiar și de cinci ori mai mari la utilități.
Dincolo de pretenția de a mai afla vreodată adevărul din dosarul evenimentelor din decembrie 1989, dosar retrimis spre instrumentare la parchet și dincolo de aflarea adevărului cu privire la moartea lui Nicolae Ceaușescu, adică dacă a murit împușcat la Târgoviște, unde nimeni nu a putut să vadă o picătură de sânge sub acesta sau în Rusia, 5 ani mai târziu, aflăm în fiecare zi în ultimul timp,că statul nostru este un stat eșuat.
Fără pretenția de a ne erija în analiști politici sau de altă natură, publicăm ca atare harta proiectului închis ”South stream”, care cuprindea ruta opțională 4 ”Rusia – România – Serbia”, rută care ar fi însemnat pentru România și o importantă direcție strategică din toate punctele de vedere.
- Ce înseamnă exploatarea gazului românesc din Marea Neagră? Scurt și la obiect:
Tranzitarea lui prin România către Europa, dar fără ca România să poată folosi o cotă parte din acest gaz, sigurul beneficiu fiind redevențele infime plătite de către investitor. România rămâne deci în continuare dependentă de gazul rusesc care urmează să acopere deficitul din necesarul total anual.
Ultima picătură de speranță a fost spulberată recent prin numirea la ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei) a mecanizatorului agricol de la Vișina, Jud. Olt, Alexandru Stănescu, fratele tractoristului acoperit Paul Stănescu, absolvent după 9 ani al unei facultăți în domeniu.
- Cine sunt frații Alexandru și Paul Stănescu?
Două elemente semianalfabete, ale școlii de la Vișina, Jud. Olt, ajunse în Parlamentul României, Paul Stănescu fiind și secretar general de partid politic.
Pentru ca cititorii să înțeleagă mai exact cum au stat lucrurile, dincolo de aberațiile susținute public de unii și de alții, în sensul că fratele lui Paul Stănescu nu a mai avut loc pe lista de parlamentari de Olt, lucrurile stau așa: Este foarte adevărat că Alexandru Stănescu nu a mai avut loc pe lista de parlamentari, deoarece fiul acestuia s-a înhăitat cu nora lui Paul Stănescu, adică cu soția vărului său primar cu care a făcut și un copil (sub acoperire), aspect care l-a deranjat foarte mult pe Paul Stănescu și nu și-a mai pus fratele pe lista de parlamentari.
Aceasta este mizeria existențială a semianalfabeților de la Vișina, care au ajuns parlamentari, miniștri, secretari de stat, șefi de agenții. Paul Stănescu nu s-a mulțumit numai cu atât, promovându-și și fiica și ginerele la ASF și chiar soția într-o funcție în care nici pe departe aceasta nu putea să se regăsească. Pe fondul unei pretinse plafonări a costurilor energiei la o sumă de 2 ori mai mare decât referința în piață de la momentul elaborării actului normativ, ce să așteptăm în continuare de la un individ ca Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu?
Să fie asta picătura care umple paharul umilinței acestui popor de către agenturile (”agenturili”) externe și interne pe care le hulea Nicolae Ceaușescu?
Se apropie oare momentul deșteptării noastre conform imnului național cu consecința unei revoluții de actualitate?
Rămâne de văzut!
Tihomira IVAN