DAR CU OLIGARHII NOȘTRI CE FACEM? EI CÂND VOR FI CONTROLAȚI? LOR CÂND LI SE VA IMPUNE SECHESTRU PE YACHTURI, MAȘINI DE LUX, INSULE PRIVATE, PROPRIETĂȚI?

Nu putem  trece cu vederea ostilitatea Comisiei Europene și măsurile dispuse față de oligarhia rusă și ucraineană și opulența afișată de aceasta.

Dacă țările oligarhilor mediatizați nu au nici o legătură cu Uniunea Europeană sau NATO, ai noștri au cu siguranță, iar gradul de opulență este direct proporțional cu PIB-ul țări.

Publicația noastră a prezentat în mod repetat situația oligarhilor Olteniei, unii dintre ei fiind foste sau actuale persoane publice odată cu jaful miliardelor de euro din bani publici, banii cetățenilor care au ajuns să trăiască de pe o zi pe alta în foamete, sărăcie, frig și întuneric.

Cine a girat toate acestea?

Răspuns: SISTEMUL!!!

Dar care sistem, cu ce se deosebește acesta de cel pe care lumea civilizată îl hulește acum, pe fondul situației conflictuale de la granițele României?

  • De ce trebuie să apară o nenorocire pentru ca pretinsa lume civilizată să ia atitudine?

De ce în lumea civilizată nu a fost modificată legislația conform căreia oricărui oligarh care investește acolo peste 1 milion de euro, în baza unei simple declarații că banii nu provin din droguri, armament sau trafic de persoane, i se acordă pe loc cetățenia acelei țări europene sau membră NATO?

De ce lumea civilizată decorează ostentativ reprezentanții serviciilor noastre secrete în cunoștință de cauză că aceștia sunt cei mai mari oligarhi?

Și dacă aceștia și-au trădat ”creatorul”, în cazul nostru, Traian Băsescu, de ce nu i-ar trăda și pe ei? Este vorba evident de cazul ”COLDEA” și al sistemului de acoliți care controlează totul în această țară.

Pentru că este de actualitate discuția despre resurse, ce s-a întâmplat cu dosarul DIAL GAZ L.T.D. din Seychelles al DNA, al domnului Vâlcov?

  • ”Peștele mare îl înghite pe cel mic”.

Asta este de când lumea și încercăm, în afara oricărei oportunități să prezentăm opiniei publice situația la modul obiectiv.

Dar vrem noi românii să fim înghițiți, în mod iremediabil, fără un minim de analiză?

Dacă criticăm justiția altora, trebuie să o analizăm întâi pe a noastră, la care s-a dat tonul în 25 decembrie 1989. Alte comentarii, nu-și au rostul…

Dacă vrem să ne raportăm la justiția altora, respectiv la cea a capitalei U.E., Belgia, este de notorietate faptul că Palatul de Justiție din capitala U.E. a fost construit de regele care a omorât peste un milion de africani colonizați și care are inserat numele pe acest palat.

Asta a fost odată, ar spune unii!

L’histoire se répète,este însă o zicală care ar trebui să ne dea de gândit, nu numai nouă.

  • Să revenim însă la oligarhia noastră

Vom prezenta detaliat situația oligarhilor Olteniei, așa cum am precizat, unii foste sau actuale persoane publice, averile (yachturile, mașinile de lux, palatele din țară și din Spania, Italia, Elveția, Grecia, insule exotice, etc.) în speranța că nu trebuie așteptat un conflict armat, o invazie pentru ca membrii clubului exclusivist denumit Comisia Europeană sau NATO să analizeze și situația acestora și implicit pericolul pentru ideea de democrație, lume civilizată și siguranță într-o țară membră.

Revenim.

Tihomira IVAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *